Hug the Differences – Proatlantico
Anul trecut pe vremea asta deja trecuse o săptămână de când ajunsesem, parcă așa dintr-o dată, în Portugalia, într-o cameră ca de cămin cu vedere la răul Tejo (pronunțat -teju-) care se vărsa molcom în ocean. Împărțeam cameră cu o tipă (super faină, urma să aflu) din Polonia iar peste două zile urma să încep proiectul de voluntariat pentru care m-am înscris și venit în țara asta cu două anotimpuri- vară și primăvară. Am aplicat pentru SVE destul de spontan. Era vară, terminasem liceul, renunțasem la planurile mele de a pleca în Anglia lucru care a instaurat o confuzie legată de viitorul meu.
Nu prea aveam multe opțiuni și nici în București nu mai voiam să stau. Eram destul de impacientată iar părinții mei destul de supărați pe mine. Ideea de a aplica a venit de la un apel urgent pentru voluntari în Spania care era prea din scurt așa că am căutat pe site-ul oficial alte proiecte. Portugalia mă atrăgea în mod special din cauza limbii pe care îmi doream să o învăț, vrăjită fiind de muzica braziliană care-mi plăcea mult.Long story short, am fost surprinsă să aflu că m-au luat, am petrecut o lună plină de ezitări ca apoi să îmi iau bilet de avion și să zbor deasupra Atlanticului. Proiectul pe care mi-l alesesem era ceva ce nu mai făcusem până atunci – să lucrez cu persoane cu dizabilități mentale – dar decisesem să fac asta gândindu-mă că mă poate ajuta să mă dezvolt foarte mult pe plan emoțional și interpersonal. Sinceră să fiu, în disperarea de a-mi găsi cât mai repede un proiect convenabil, nu scormonisem foarte mult pe site ca să găsesc poate un domeniu care să mă intereseze în mod special (de exemplu protejarea mediului sau ceva legat de artă) și recomand tuturor celor care cochetează cu acest proiect să o facă pentru că proiectul pe care ți-l alegi afectează foarte mult experiența ta în SVE. Din fericire, am avut un noroc incredibil cu proiectul meu care s-a dovedit unul dintre cele mai mișto proiecte dintre toate câte am auzit la voluntarii din preajma mea. Locul unde lucram se numea asociația Quintessencia și era un fel de școală (pentru unii dintre ei și o casă) în care erau aduși de la 9 la 16 oameni cu tot felul de dizabilități și grade de autonomie.
De-a lungul zilei erau câte 4 ateliere la care participam (se desfășurau mai multe simultan) iar responsabilitatea mea era să ajut îngrijitorii-șefi cu orice aveau nevoie pentru activitate și general vorbind să îi fac pe „clienți” să se simtă în siguranță și ne-neglijați. Asta era filosofia centrului, numită „gentle teaching”, care se axa pe a crea un spațiu (unul care era colorat, cu o arhitectură foarte inteligentă și spaționasă) în care ei să poată să aibă încredere că sunt în siguranță și iubiți. Mentorul nostru, care ne-a familiarizat cu spațiul și cu tehnica lor de intervenție, este una dintre persoanele mele preferate și cu siguranță modelul meu pentru „un șef bun”. Au fost foarte multe aspecte faine, dar bineînțeles ca orice chestie, nu era idilică: cu unii îngrijitori era mai dificil de lucrat, la fel și cu câțiva clienți iar adesea acvititățile era repetitive. Totuși, am putut să fiu eu însumi acolo iar când am plecat am simțit că mă despart de o familie foarte dragă, foarte mare și foarte diversă. Și experiența din afara „job-ului” a fost una fructoasă în special fiindcă am reușit să cunosc puțin din Portugalia, să învăț nițica portugheză și să cunosc niște oameni super faini, asta fară să le cer un ban părinților mei.
M-am întors acasă cu mai multă experiență de viață și cu mai multă răbdare (pusă sistematic la încercare de ai mei), motivată să continui să mă cunosc pe mine și lumea din jurul meu. Dacă aș putea merge din nou in SVE, sunt destul de sigură că aș face-o. (Și mulțumesc și asociației care mi-a coordonat proiectul, Proatlantico, care deși pe alocuri dezorganizați, au fost super de treabă și mereu au încercat să îmbunătățească experiența noastră în „Portocalia”)Voi încheia acest sinopsis al experienței mele de 9 luni jumate în Portugalia cu câteva sfaturi pentru orcine este suficient de curios să se bage în această aventură:
1. Căutați proiecte cât mai apropiate de interesele voastre, vorbțiti cu oameni care deja au fost în proiect și în general încercați să vă informați cât mai exhaustiv.
2. Porniți cu inima deschisă, cât mai lipsiți de prejudecăți și așteptări.
3. Încercați să vă înhămați la acest proiect știind că nicio responsabilitate majoră nu vă leagă de acasă.
4. Călătoriți cât mai mult cât sunteți acolo și încercați cât mai multe lucruri noi! (Surf-ul e mai greu decât pare, but give it a try!)
