La Secţia Periodice-Legislaţie, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, se desfăşoară o serie de activităţi atractive în cadrul atelierului „Micul jurnalist”. La activităţile Secţiei Periodice-Legislaţie s-au înscris 28 de copii cu vârste cuprinse între 8 şi 14 ani. De altfel, cursurile au loc până la sfârşitul lunii iulie, iar echipa de proiect este formată din bibliotecarele Mariana Zanfir, Mihaela Radi şi Cristina Badea. Programul cuprinde lecţii de comunicare şi jurnalism în perspectiva realizării revistei „Micul jurnalist”. De altfel, deja au început primele lecţii şi mulţi dintre ei au dovedit că au aptitudini în acest domeniu. Joi, 4 iulie, copii au avut ca invitaţi voluntari din Georgia, Turcia şi Portugalia, care desfăşoară diferite activităţi în judeţul nostru. „Împreună cu voluntari din Turcia, Portugalia şi Georgia, participanţi la mai multe proiecte de voluntariat, am venit la Secţia Periodice-Legislaţie unde am desfăşurat câteva activităţi de educaţie non-formală cu copiii participanţi la atelierul „Micul jurnalist”. De astfel, în fiecare zi de joi, pe perioada atelierului de vacanţă, voluntarii noştri vor avea întâlnirii cu copiii. La această primă întâlnire, am făcut cunoştinţă unii pe alţii, am desfăşurat câteva jocuri interactive şi urmează ca la una dintre următoarele activităţi, voluntarii să le prezinte copiilor cultura şi tradiţiile din ţările lor de origine”, ne-a spus Georgeta Mureanu, reprezentanta Forumului Cetăţenesc pentru Acţiune Socială şi Educaţie Civică (FCASEC) şi coordonatoarea voluntarilor. La rândul său, Mariana Zanfir, bibliotecar la Secţia Periodice –Legislaţie, ne-a spus: „Sunt un grup de copii foarte isteţi, foarte dotaţi şi dornici de a învăţa câte ceva din tainele jurnalismului. Deja am început primele lecţii şi mulţi dintre ei au dovedit că au aptitudini pentru acest domeniu. Acest proiect sper să îşi atingă scopul, acela de a ne simţi bine împreună cu toţii, adulţi şi copii, de a ne împrieteni şi, totodată, de a schimba idei şi de a căpăta experienţă în multe domenii de activitate. Sper să fie o vacanţă plăcută, activă, plină de evenimente deosebite pentru copii”.
Sursa: Viata Valcii