Recent, în cadrul proiectului „Greenthinkers”, a fost organizată conferinţa anuală dedicată educaţiei ecologice. Proiectul amintit mai sus este finanţat de Comisia Europeană prin Programul Tineret în Acţiune – Serviciul European de Voluntariat (SEV). Conferinţa a fost pregătită în totalitate de voluntarii „Greenthinkers”, ajutaţi şi de alţi voluntari SEV. Obiectivele conferinţei anuale au fost următoarele: îmbunătăţirea programelor voluntare de protejare a mediului înconjurător; promovarea metodelor de educaţie non-formale şi a activităţilor în aer liber, ca măsură de implicare a tinerilor în activităţi voluntare de protejare a mediului înconjurător.
Evenimentul a fost un bun prilej de schimb de bune practici didactice în domeniul educaţiei ecologice şi în domeniul acţiunilor voluntare de protejare a mediului înconjurător. Acesta a debutat cu o prezentare a programului Tineret în Acţiune, în special a Serviciului European de Voluntariat, dar şi a modalităţilor de implicare a tinerilor în acţiuni voluntare, atât la nivel local, cât şi European. În continuare a avut loc prezentarea proiectului de voluntariat „Greenthinkers”, proiect ce s-a derulat în perioada 1/4/2012-1/10/2013 şi ale cărui activităţi s-au concentrate pe măsuri de protejare a mediului înconjurător şi pe activităţi de educaţie ecologică. Voluntarii „Greenthinkers”,Veronica Bentancor, Rodrigo Falero Aloy şi Nicolas Marrero, au prezentat pe larg activităţile specific proiectului la care au luat parte. Finalul conferinţei a fost dedicat noului program educaţional lansat de Comisia Europeană pentru perioada 2014-2020, Erasmus+. La acest eveniment au participat un număr de 80 de tineri, elevi din şcolile vâlcene, în special de la Colegiul Economic Rm. Vâlcea, lideri de tineret şi lucrători de tineret.
Sursa: Viata Vâlcii